BĂTĂTÚRĂ, bătături, s.f. 1. Teren bătătorit (în faţa casei); p. ext. (pop.) ogradă, curte (la casele ţărăneşti). 2. Îngroşare a pielii palmelor sau tălpilor. ♢ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. – Lat. battitura.

BĂTĂTÚRĂ s. v. curte, ogradă, păducel, stanişte.

BĂTĂTÚRĂ s. 1. (MED.) clavus, (reg.) păducel, trântitură. 2. (TEXT.) băteală, (prin Mold.) bătaie. (~ la o ţesătură.)

bătătúră s. f., g.-d. art. bătătúrii; pl. bătătúri

BĂTĂTÚR//Ă ~i f. 1) Loc bătătorit din faţa caselor (ţărăneşti), unde nu creşte iarbă; curte. 2) Porţiune de piele (pe corpul omului sau al animalelor) întărită şi îngroşată sub acţiunea unor factori externi nocivi. Palme pline de ~i. ♢ A călca (pe cineva) pe ~ a atinge (pe cineva) unde-l doare; a supăra tare. 3) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obţine ţesătura; băteală. ~ de lână. /<lat. battitura,