BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1 Care trăieşte de mulţi ani, care este înaintat în vârstă. ♢ Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritişului. ♦ (Despre faţa sau înfăţişarea cuiva) Care şi-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrâneţe. 2. Care există de mult timp, de demult. II. S. m. şi f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ♢ Loc. adj. şi adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moşi-strămoşi. 2. (Fam., la m. sg.) Tată; (la f. sg.) mamă; (la m. pl.) părinţi. – Lat. betranus (= veteranus).

Bătrân ≠ june, tânăr, nou

BĂTRÂN s. v. moş.

BĂTRÂN s., adj. 1. s. moş, moşneag, (pop.) unchiaş, (reg. şi peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. şi Maram.) vâj. (Un ~ cu plete albe.) 2. adj. trecut, vârstnic, (înv. şi reg.) vechi. (Un om ~.) 3. adj. străvechi, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.)

bătrân adj. m., s. m. (sil. -trân), pl. bătrâni; f. sg. bătrână, pl. bătrâne

BĂTRÂN² ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană ajunsă la o vârstă înaintată. ♢ Din ~i din vremuri de demult; din moşi-strămoşi. 2) mai ales la pl. fam. Tata şi mama; părinţi. ~ii mei. [Sil. bă-trân] /<lat. veteranus

BĂTRÂN¹ ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre fiinţe) Care trăieşte de mult timp; ajuns la o vârstă înaintată. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de vârstă înaintată. ♢ Fată ~ă fată care a trecut de vremea măritişului, rămânând nemăritată. Lup ~ om cu multă experienţă de viaţă; om încercat în viaţă. 3) rar (despre lucruri) Care este făcut de mult timp; care este în întrebuinţare de mult timp; vechi. [Sil. bă-trân] /<lat. veteranus

Batran