BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureaţi, -te, subst. 1. S.n. Examen general pentru absolvenţii liceului, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituţie de învăţământ superior. ♢ Titlu obţinut în urma acestui examen. 2. S.m. şi f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.

BACALAUREÁT s. (fam.) bac. (A reuşit la ~.)

bacalaureát (persoană) s. m. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáţi

bacalaureát (examen) s. n. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáte

BACALAUREÁ//T² ~tă, (~ţi, ~te) m. şi f. Persoană care a susţinut examenul de absolvire şi a obţinut diploma pentru gradul respectiv. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat

BACALAUREÁT¹ ~e n. 1) Examen general, susţinut la absolvirea liceului. 2) Titlu obţinut în urma acestui examen. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat

BACALAUREÁT, -Ă I. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmăreşte să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală şi de maturitate intelectuală; titlul obţinut; bac³ (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)

BACALAUREÁT s.n. Examen general cu care se încheie cursurile liceului şi după care este permisă intrarea la o facultate; titlu obţinut de absolventul unui astfel de examen. // s.m. şi f. Absolvent care a trecut examenul de bacalaureat. [Pron. -la-u-re-at, pl. -te. / < fr. baccalauréat].