BÁFTĂ, bafte, s.f. (Arg. şi fam.) Noroc, şansă. – Din ţig. baht. Cf. tc. b a h t.

BÁFTĂ s. v. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, noroc, onoare, preţuire, respect, stimă, şansă, trecere, vază.

báftă s. f., g.-d. art. báftei; pl. báfte

BÁFT//Ă ~e f. fam. Concurs de împrejurări favorabile; noroc. A avea ~. /<turc. baht

báftă (-te), s.f. – Noroc, succes. Tc. baht (Popescu-Ciocănel 14; DAR; Ronzevalle 48), care a trecut în ţig. batch (Miklosich, Zig., 172; Wlislocki 72). În rom. pare a fi intrat prin intermediul ţig. (Graur 124; Graur, Notes, IV, 196; Juilland 157) şi consideră o nuanţă de vulgaritate; cu toate că este un cuvînt foarte folosit în limbajul comun, apare rareori în literatură. Din tc. provin şi ngr. βάχτ, alb. baft, bg., sb. bacht. – Stamati foloseşte de mai multe ori cuvîntul baftă, cu sensul de „gură, cioc“; nu cunoaştem raţiunea acestei întrebuinţări, care nu apare la alt autor şi pe care nu o găsim în dicţionare. – Der. băftos, adj. (norocos).