BALANSÁ, balansez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) mişca când într-o parte, când într-alta; a (se) legăna, a (se) hâţâna, a pendula. 2. Tranz. A face egale, a echilibra părţile unei balanţe (2), ale unui cont etc. – Din fr. balancer.

BALANSÁ vb. a (se) clătina, a (se) legăna, a oscila, a pendula, (rar) a bascula, (înv. şi reg.) a (se) clăti, (reg.) a (se) dăina, a (se) hâţâna, a (se) hlobăna.

balansá vb., ind. prez. 1 balanséz, 3 sg. şi pl. balanseáză

A SE BALANS//Á mă ~éz intranz. (despre corpuri) A face o mişcare alternativă dintr-o parte în alta; a pendula; a oscila. ~ într-un scaun. /<fr. balancer

A BALANS//Á² ~éz intranz. 1) A se mişca uşor dintr-o parte în alta; a se legăna; a se clătina; a se agita. 2) fig. (despre persoane) A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a ezita; a şovăi; a oscila; a pendula. /<fr. balancer

A BALANS//Á¹ ~éz tranz. 1) A face să se balanseze. 2) (părţile unei balanţe, ale unui cont etc.) A face egal; a aduce în stare de echilibru; a echilibra. /<fr. balancer

BALANSÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) mişca în aşa fel încât să oscileze fără să-şi piardă echilibrul; a oscila, a (se) legăna. 2. tr. A balansa un cont = a egala debitul cu creditul unui cont. 3. tr. A crea un echilibru între doi factori; a cumpăni. [Var. balanţa vb. I. / < fr. balancer].

BALANSÁ vb. I. tr., refl. a (se) mişca în aşa fel încât să oscileze fără să-şi piardă echilibrul; a oscila, a (se) legăna. II. tr. 1. a ~ un cont = a egala debitul cu creditul unui cont. 2. a crea un echilibru între doi factori. (<fr. balancer)

balansá (-séz, -át), vb. – 1. A echilibra, a egala, a fi la fel. – 2. A solda, a lichida. – 3. A legăna. Fr. balancer. – Der. balans, s.n. (legănare); balansier (var. balanţier), s.n. (balansor), acesta din urmă din fr. balancier; contrabalansa, vb. (a echilibra, a pune în echilibru), din fr. contrebalancer.