BALSÁM, balsamuri, s.n. 1. Suc gros şi parfumat extras din răşini sau din alte substanţe vegetale, folosit ca preparat aromat şi curativ. ♦ Fig. Miros foarte plăcut. ♦ Substanţă aromată folosită la îmbălsămarea cadavrelor. 2. Fig. Alinare, mângâiere, consolare. – Din it. balsamo, lat. balsamum.

Balsam ≠ miasmă, duhoare

BALSÁM s. v. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere.

BALSÁM s. 1. mireasmă, (înv.) mirodie. (A cumpărat ~uri scumpe.) 2. v. mireasmă.

balsám s. n., pl. balsámuri

BALSÁM ~uri n. 1) Substanţă mirositoare, secretată de anumite plante şi utilizată în farmaceutică, parfumerie, pictură etc. 2) Preparat mirositor, folosit la îmbălsămarea cadavrelor. 3) fig. Ceea ce calmează o durere morală; alinare; mângâiere. /<lat. balsamum, it. balsamo

BALSÁM s. n. 1. răşină de origine vegetală, parfumată, folosită în farmacie. ♢ (fig.) miros foarte plăcut, pătrunzător. 2. (fig.) alinare, consolare. (<it. balsamo, lat. balsamum)

BALSÁM s.n. 1. Răşină de origine vegetală, parfumată, folosită în farmacie ca preparat aromat şi curativ. ♢ (Fig.) Miros foarte plăcut, pătrunzător. 2. (Fig.) Alinare, consolare. [Pl. -muri, -me. / < it. balsamo, cf. lat. balsamum].

bálsám (-muri), s.n. – Suc gros folosit ca preparat aromat şi curativ. – Mr. balsam. Lat. balsamum, care a putut intra în rom. pe mai multe căi: mai probabil, prin folosirea cuvîntului în farmacia veche. Apare din sec. XVII, uneori sub forma valsam ‹ ngr. μπάλσαμον, cf. ngr. βάλσμον, tc. balsam, alb. balsam,, bg. balsam,, şi de asemenea germ. Balsam, it. balsamo. Accentul în rom. este indiferent. Der. bălsăma, vb. (a îmbălsăma, a parfuma); bălsămi, vb. (înv.; a parfuma); balsamic, adj. (parfumat, aromat); îmbălsăma, vb. (a înmiresma, a parfuma; a impregna un cadavru cu anumite substanţe chimice); a îmbălsămi, vb. (a parfuma).