BAZÍLICĂ, bazilici, s.f. 1. Biserică romano-catolică medievală, în formă de dreptunghi, împărţită în interior în trei părţi prin şiruri de coloane; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedrale impunătoare. 2. (La romani) Edificiu public cu interiorul împărţit, prin şiruri de coloane, în trei sau în cinci părţi. – Din fr. basilique, lat. basilica.

bazílică s. f., g.-d. art. bazílicii; pl. bazílici

BAZÍLI//CĂ ~ci f. 1) (la romani) Edificiu public servind drept loc de judecată sau de adunări, având interiorul împărţit în trei sau cinci părţi egale prin şiruri de coloane. 2) Biserică sau catedrală (catolică) impunătoare, cu coloane în interior. [G.-D. bazilicei] /<fr. basilique

BAZÍLICĂ s. f. 1. edificiu public roman de formă dreptunghiulară, cu interiorul împărţit prin şiruri de coloane, care servea ca loc de judecată, bursă comercială sau loc de adunări. ♢ biserică din primele secole ale creştinismului, după planul bazilicilor romane. 2. biserică catolică de mari proporţii. (<lat. basilica, fr. basilique, lat. basilica)

BAZÍLICĂ s.f. 1. Edificiu public la romani, de formă dreptunghiulară, cu interiorul împărţit în trei sau cinci părţi prin şiruri de coloane. 2. Biserică din primele secole ale creştinismului, construită după planul bazilicilor romane; (astăzi) biserică (catolică) de mari proporţii; catedrală. [Pl. -ci, -ce. / < lat., it. basilica, fr. basilique].