BELŞÚG s.n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundenţă, bogăţie. ♢ Loc. adv. Din belşug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielşúg, bilşúg s.n.] – Din magh. böség.

Belşug ≠ mizerie, sărăcie

BELŞÚG s. 1. abundenţă, bogăţie, îmbelşugare, îndestulare, prisos, (rar) afluenţă, mănoşie, răsfăţ, risipă, (livr.) opulenţă, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. v. bunăstare.

belşúg s. n., pl. belşúguri

BELŞÚG ~uri n. Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesităţile obişnuite; abundenţă; îndestulare. ♢ Din ~ a) în cantitate mare; mult; b) din plin; cu prisosinţă. /<ung. bölség

belşúg (-guri), s.n. – Abundenţă, bogăţie, îmbelşugare. – Var. bi(e)şug, bi(v)şug, biuşug, bişag, etc., toate înv. Mag. bőseg (Cihac, II, 481). – Der. belşugos, adj. (abundent); îmbelşuga, vb. (a face să devină îmbelşugat); îmbelşugat, adj. (abundent, bogat).