BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Lipsit de gravitate; uşor. – Din lat. benignus, fr. bénin, -igne.

Benign ≠ malign

BENÍGN adj. (MED.) curabil, uşor, vindecabil. (Formă ~ a unei boli.)

benígn adj. m., pl. benígni; f. sg. benígnă, pl. benígne

BENÍGN ~ă (~i, ~e) 1) (despre boli, tumori etc.) Care nu prezintă gravitate; fără consecinţe grave. 2) fig. Care este lipsit de gravitate, de intensitate; uşor; inofensiv. /<lat. benignus

BENÍGN, -Ă adj. (despre boli) care nu dă complicaţii sau stări grave. (<lat. benignus, fr. bénigne)

BENÍGN, -Ă adj. (Med.; op. m a l i g n) Uşor, care nu dă complicaţii sau stări grave. ♦ Bun, cumsecade, de bine. [< lat. benignus, cf. fr. bénigne].