BEREGÁTĂ, beregate, s.f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. scr. b e r i k a t.

BEREGÁTĂ s. v. gâtlej.

BEREGÁTĂ s. v. laringe.

beregátă s. f., pl. beregáte

BEREGÁT//Ă ~e f. pop. 1) Parte superioară a traheii, unde se află coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioară a gâtului, unde se află organele aparatului digestiv, respirator şi articulator; gâtlej. ♢ A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la răspundere; b) a forţa pe cineva să accepte ceva. /<sb. berikat

beregátă (-ắţi), s.f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Puşcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. şi Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.