BIJUTERÍE, bijuterii, s.f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (şi pietre preţioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecţionarea şi vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.

BIJUTERÍE s. giuvaier, odor, podoabă, (înv. şi pop.) giuvaierica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur şi alte ~ii.)

bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile

BIJUTERÍ//E ~i f. 1) Obiect confecţionat din metal nobil sau din piatră scumpă folosit ca podoabă; giuvaier. 2) la pl. Magazin în care se vând (şi se confecţionează) asemenea obiecte. 3) fig. Lucrare de proporţii şi forme relativ mici care se impune prin eleganţă şi prin minuţiozitatea detaliilor. [Art. bijuteria; G.-D. bijuteriei; Sil. -ri-e] /<fr. bijouterie

BIJUTERÍE s. f. 1. obiect de podoabă; giuvaer. ♢ (fig.) lucru elegant şi de mare preţ. 2. magazin, atelier de bijuterii. (<fr. bijouterie)

BIJUTERÍE s.f. 1. Obiect de podoabă; giuvaer. ♦ (Fig.) Lucru elegant şi de mare preţ. 2. Magazin, atelier, fabrică de bijuterii, de giuvaericale etc. [Gen. -iei. / < fr. bijouterie].