BINÓCLU, binocluri, s.n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a vedea obiectele situate la (mare) distanţă. – Din fr. binocle.

BINÓCLU s. (înv.) perspectivă. (Priveşte prin ~.)

binóclu s. n. (sil. -clu; mf. bin-), art. binóclul; pl. binócluri

BINÓCLU ~ri n. 1) Instrument optic format din două lunete paralele, folosit pentru a observa obiectele situate la distanţă. 2) Fel de pansament, care acoperă ambii ochi; pansament binocular. [Sil. -no-clu] /<fr. binocle

BINÓCLU s. n. 1. instrument optic din două lunete identice paralele, pentru a privi obiectele la distanţă. 2. pansament care acoperă amândoi ochii. (<fr. binocle, lat. binoculus)

BINÓCLU s.n. 1. Instrument optic format din două lunete terestre mici, folosit pentru a privi obiectele aşezate la distanţă. 2. Pansament care acoperă amândoi ochii. [Pl. -uri. / < fr. binocle].

binóclu (-uri), s.n. – Instrument optic folosit pentru a vedea obiectele la distanţă. Fr. binocle. – Der. binocla, vb. (a privi cu binoclu; a privi pe furiş); binocular, adj. din fr. binoculaire.

!binóclu (bi-no-clu/bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri