BIRUÍNŢĂ, biruinţe, s.f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -inţă.

Biruinţă ≠ înfrângere

BIRUÍNŢĂ s. izbândă, victorie. (A repurtat o mare ~.)

biruínţă s. f., g.-d. art. biruínţei; pl. biruínţe

BIRUÍNŢ//Ă ~e f. Succes deplin obţinut printr-un efort deosebit (într-o luptă, într-o competiţie sportivă, într-un domeniu de activitate etc.); victorie; izbândă. [G.-D. biruinţei; Sil. -ru-in-ţă] /a birui + suf. ~inţă