BIRUÍT, -Ă, biruiţi, -te, adj. Bătut în luptă, întrecut într-o competiţie, învins, înfrânt. ♦ Fig. Stăpânit de un sentiment puternic, de o patimă etc. – V. birui.

Biruit ≠ învingător

BIRUÍT adj. 1. v. înfrânt. 2. v. toropit.