BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s.m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Locuitor din oraşul Bizanţ sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care se referă la Bizanţ, care este propriu Bizanţului, din vremea împărăţiei bizantine. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus.

bizantín s. m., adj. m., pl. bizantíni; f. sg. bizantínă, g.-d. art. bizantínei, pl. bizantíne

BIZANTÍN ~ă (~i, ~e) Care ţine de Bizanţ; propriu Bizanţului. Stil ~. /<fr. byzantin

BIZANTÍN, -Ă adj. 1. De (ca) la Bizanţ, din timpul Imperiului bizantin. ♢ Stil bizantin = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafeţelor şi a liniilor curbe în arhitectură şi printr-o variată bogăţie de culori în ornamentaţie. 2. (Fig.) Intrigant, perfid, corupt. [Cf. fr. byzantin, it. bisantino, lat. bysantinus].

BIZANTÍN, -Ă adj. 1. propriu Bizanţului sau Imperiului Bizantin. o artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafeţelor şi liniilor curbe în arhitectură şi printr-o varietate de culori în ornamentaţie. 2. (fig.) intrigant; perfid, corupt. (<fr. byzantin, lat. bysantinus)