BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s.f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, paşnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

Blând ≠ aspru, avan, sever, crunt, drastic, dur, nemilos, rău, răutăcios, fricos, sălbatic, sperios

BLÂND adj., adv. 1. adj. blajin, bun, domol, paşnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâşin, (înv.) lin. (Om ~.) 2. adj. v. uşor. 3. adv. v. uşor. 4. adj. (MET.) moderat, potrivit, temperat, (fig.) dulce. (Climă ~.)

BLÂND adj. v. domol, lin, uşor.

blând adj. m., pl. blânzi; f. sg. blândă, pl. blânde

BLÂN//D ~dă (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădeşte bunătate şi căldură sufletească; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rău oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoacă senzaţii violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

blând (-de), adj. – Blajin, bun, paşnic. – Mr. blândă, megl. blondă. Lat. blandus (Puşcariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando).Der. blândă, s.f. (urticarie); îmblânzi, vb. (a împăca, a linişti, a potoli); îmblânzitor, adj. (care îmblânzeşte; dresor). Blândă se consideră uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolând; dar opinia admisă în general este că, dimpotrivă, rut. blynda, sb. blanda şi bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblânzi, vb., considerat de Puşcariu 779 ca der. dintr-un lat. *blandῑre (‹ blandῑri), este mai curând o formaţie internă a rom. De asemenea se consideră în general că blândeţe, s.f. (gingăşie, dulceaţă, bunătate) reprezintă lat. blandῑties (Puşcariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. internă a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blândeţie şi blânzie, s.f. (înv., gingăşie, dulceaţă).