BÓCET, bocete, s.n. 1. Plâns zbuciumat, însoţit de vaiete, strigăte, tânguiri; jalet, vaiet. 2. Lamentaţie improvizată, de obicei versificată şi cântată pe o anumită melodie, care face parte din ritualul înmormântărilor (la ţară); cântare de mort. – Boci + suf. -et.

BÓCET s. plângere, tânguire, (pop.) jelanie, (înv.) jalovanie. (~ la înmormântare.)

bócet s. n., pl. bócete

BÓCET ~e n. 1) Plâns sfâşietor, însoţit de vaiete, strigăte, tânguiri. 2) Specie a liricii populare, constând din versuri sau cuvinte improvizate, cântate pe o melodie lamentată la înmormântări; cântec funebru. /a boci + suf. ~et