BOLBOROSÍ, bolborosesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A vorbi nedesluşit. ♦ A vorbi într-o limbă străină (pe care ascultătorii nu o înţeleg). 2. Intranz. (Despre lichide) A gâlgâi, a scoate un zgomot asemănător cu cel al apei care fierbe. ♦ (Pop.) A chiorăi. – Formaţie onomatopeică.

BOLBOROSÍ vb. 1. v. bombăni. 2. v. gâlgâi.

bolborosí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bolborosésc, imperf. 3 sg. bolboroseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bolboroseáscă

A BOLBOROS//Í ~ésc intranz. 1) A vorbi incoerent, încet şi nedesluşit; a bodogăni; a bălmăji; a boscorodi. 2) A vorbi într-o limbă neînţeleasă de ascultători. 3) (despre lichide) A produce un zgomot asemănător cu cel al apei care fierbe; a gâlgâi. /Onomat.

bolborosí (-sésc, -ít), vb. – 1. A vorbi nedesluşit, a bîigui, a îngăima. – 2. A gîlgîi. – 3. (Despre curcani) A croncăni. – Var. borborosi, bolborăi, bolbora. Creaţie expresivă, bazată pe consonanţa b-l-b (cf. bîlbîi, bobleţ) şi pe ritmul ternar, cf. bîc. Bol-bol apare ca imitaţie a croncănitului curcanului. Aceeaşi consonanţă intervine la ngr. βορ-βορίζω „a gîlgîi“, alb. belbërë „a bîigui“, sb. brbositi, brboriti „a vorbi repezit“, rus. balabolitĭ „a vorbi fără şir“ (cf. Berneker 69). Din rom pare a proveni rut. borborosy „bodogăneală“. Der. bolboroseală, s.f. (zgomot făcut de ceva care bolboroseşte; gîlgîială); bolborositor, adj. (care bolboroseşte); bolborositură, s.f. (bolboroseală).