BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operaţia de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere şi întindere. – Din bordură.

BORDÚRĂ, borduri, s.f. Fâşie, panglică sau cusătură la marginea unui obiect textil. 2. Zonă care înconjură marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia; spec. zonă de la marginea dinspre partea carosabilă a trotuarului. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure.

BORDÚRĂ s. 1. margine. (~a trotuarului.) 2. v. che-nar. 3. v. chenar.

bordurá vb., ind. prez. 1 sg. borduréz, 3 sg. şi pl. bordureáză

bordúră s. f., g.-d. art. bordúrii; pl. bordúri

BORDÚR//Ă ~i f. 1) Margine (a unui obiect), făcută din alt material pentru protejare sau pentru înfrumuseţare. 2) Bandă îngustă din blocuri de piatră, care mărgineşte trotuarele. [G.-D. bordurii] /<fr. bordure

A BORDUR//Á ~éz tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură

BORDURÁ vb. I. tr. A supune operaţiei de bordurare. [< bordură].

BORDÚRĂ s. f. 1. fâşie aplicată pe marginea unui lucru; chenar. ♢ margine răsfrântă a unui obiect dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. margine a trotuarului. (<fr. bordure)

BORDÚRĂ s.f. 1. Fâşie aplicată (ca podoabă) pe marginea unui lucru; chenar. ♦ Margine a unui obiect făcută dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. Margine a trotuarului către partea carosabilă a unei străzi. [< fr. bordure].