BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri s.n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă ţăranii. ♦ Fâşie de ţesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoţii ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură uşile, ferestrele, faţadele etc. unei case. 4. Şir, lanţ (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleţ (2). [Var.: (pop.) brână s.f.] – Cf. alb. b r e s, b r e z i.

BRÂU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. şi reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. şi Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea până la ~.) 3. v. brâuleţ. 4. v. dungă. 5. v. lanţ.

brâu (cingătoare, parte a corpului omenesc, ornament, şir) s. n., art. brâul; pl. brâie

brâu (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri

BRÂU² ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

BRÂ//U¹ ~ie n. 1) Fâşie din piele sau din alt material care serveşte la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; curea; centură; cordon. ♢ A fi cu cuţitul la ~ a fi foarte bătăuş. 2) Fâşie lată, confecţionată, de obicei, din lână colorată, făcând parte din costumul naţional. 3) Fâşie lată purtată de preoţi, servind drept indice al gradului în ierarhia bisericească. 4) Parte a corpului omenesc dintre şolduri şi coaste; mijloc; talie; cingătoare. ♢ A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoară o coloană; brăţară. [Monosilabic] /Cuv. autoht.