BROTĂCÉL, brotăcei, s.m. 1. Diminutiv al lui brotac; răcănel. 2. (Ornit.; rar) Florinte. – Brotac + suf. -el.

BROTĂCÉL s. v. florean, florinte.

BROTĂCÉL s. (ZOOL.; Hyla arborea) broatec, brotac, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleţ, racamete, racateţ, răcănel.

brotăcél s. m., pl. brotăcéi, art. brotăcéii