BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.

BRUFTUÍ vb. v. brusca.

bruftuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá.; conj. prez. 3 sg. şi pl. bruftuiáscă

A BRUFTU//Í ~iésc tranz. 1) (pereţi, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.