BUCĂŢÍCĂ, bucăţele, s.f. Diminutiv al lui bucată; bucăţea. ♢ Expr. Bucăţică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucăţică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce serveşte (în cantitate mică) de mâncare. ♢ Expr. A-şi da (sau a-şi lua) bucăţica de la gură = a da din puţinul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucăţica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până şi de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.

BUCĂŢÍCĂ s. 1. fărâmă, pic, (reg.) bucăcioară, bucăţea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. şi sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (O ~ de pâine.) 2. v. sfărâmătură.

bucăţícă/bucăţeá s.f., g.-d. art. bucăţélei; pl. bucăţéle

bucăţícă/bucăţeá s.f., g.-d. art. bucăţélei; pl. bucăţéle

bucăţică de scândură în formă de policioră pusă in faţa unei găuri, deschizături sau geam pentru a uşura odihna păsărilor sau intrarea lor în adăpost.