BUCURÍE, bucurii, s.f. 1. Sentiment de mulţumire vie, de satisfacţie sufletească. ♢ Loc. adv. Cu bucurie sau cu toată bucuria = (foarte) bucuros. 2. (Concr.) Ceea ce bucură pe cineva. – Bucura + suf. -ie.

Bucurie ≠ durere, întristare, mahnă, necaz, supărare, tristeţe

BUCURÍE s. desfătare, mângâiere, mulţumire, plăcere, satisfacţie, (înv. şi pop.) mulţumită, (înv.) haz, mângâietură. (Simte o mare ~.)

bucuríe s. f., art. bucuría, g.-d. art. bucuríei; pl. bucuríi, art. bucuríile

BUCURÍ//E ~i f. 1) Exaltare sufletească intensă provocată de emoţii puternice; mulţumire sufletească. ♢ A nu (mai) putea de ~ a fi nespus de bucuros. 2) Factor extern care provoacă o asemenea stare sufletească. [Art. bucuria; G.-D. bucuriei; Sil. -ri-e] /a (se) bucura + suf. ~ie