BUJÓR, bujori, s.m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită şi bujor de grădină) are flori mari, roşii, roz sau albe, iar alta (numită şi bujor de câmp) are flori roşii ca sângele (Paeonia). ♢ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm şi cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roşeaţă naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.

BUJÓR s. v. busuioc roşu, palma-maicii-domnului, poroinic, salep.

BUJÓR s. (BOT.) 1. (Paeonia officinalis) (reg.) rujă, rujioară, ruşioară, (prin Transilv.) băbărujă. 2. bujor românesc (Paeonia peregrina) = (reg.) rujioară.

bujór s. m., pl. bujóri

BUJÓR ~i m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari roşii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. ♢ ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori roşii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un ~ de fată. 4) fig. Roşeaţă naturală a obrajilor. /<bulg. božur

bujór (-ri), s.m. – Plantă cu flori mari (Paeonia officinalis). – Megl. băjur. Sl. božurŭ (Cihac, II, 32; Mklosich, Lexicon, 35); cf. bg., sb., cr., slov. božur, alb. božjur, mag. bozsarosza. – Der. bujorel, s.m. (Orchis papilionacea; Orchis morio; Amaranthus caudatus; Ranunculus repens; Clavaria botrytis etc.); îmbujora, vb. (a se înroşi, a se aprinde la faţă).