BURÁ¹, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt şi des; a burniţa, a ţârâi. – Din bură.

BURÁ², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spaţiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.

BÚRĂ s.f. Ploaie măruntă şi deasă (însoţită de ceaţă); burniţă, burniţeală, buroaică, – Cf. scr. b u r a.

BÚRĂ s. v. burniţă.

BÚRĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

BURÁ vb. (MET.) a burniţa, a ţârcâi, a ţârâi, (înv. şi pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

burá (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 1 sg. buréz, 3 sg. şi pl. bureáză

burá (a ploua mărunt) vb. unipers., ind. prez. 3 sg. bureáză

búră s. f., g.-d. art. búrei

BÚR//Ă ~i f. Ploaie măruntă şi deasă; ploaie ciobănească; burniţă. /<sb. bura

A BUR//Á¹ pers. 3 ~eáză intranz. A ploua mărunt şi des; a burniţa; a cerne. /v. bură

A BUR//Á² ~éz tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forţă (pentru a întări). /<fr. bourrer

BURÁ vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei maşini electronice cu cartele perforate. (<fr. bourrer)

BURÁ vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].

burá², buréz, vb. I (înv.) a (se) lupta.

búră (-ri), s.f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceaţă; burniţă. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 şi Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună“, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord“ (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, , lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord“ cat. boira, „ceaţă“, lituan „búris“ „aversă“, alb. borë „zăpadă“, ngr. μπόρα „vînt puternic“ (cf. tc. bora, cu acelaşi sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Puşcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existenţa unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alţi cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicaţie nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniţă, s.f. (ploaie măruntă şi deasă); buracă, s.f. (ceaţă); buratec, s.n. (burniţă); burh(ăi)ală burniţă, burliţă, bîrnă, s.f. (burniţă); burniţos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).