BURGHEZÍE, burghezii, s.f. 1. (În teoria marxistă) Clasă socială urbană deţinătoare de capital, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul industrial comercial şi bancar. ♦ (În societatea medievală) Locuitorii de la oraşe; târgoveţii, populaţia oraşelor, orăşenime. 2. (În sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formată din micii producători, micii comercianţi, funcţionari etc. – Din it. borghesia.

Burghezie ≠ proletariat

BURGHEZÍE s. (rar) burghezime.

burghezíe s. f., art. burghezía, g.-d. art. burghezíei; pl. burghezíi, art. burghezíile

BURGHEZÍ//E ~i f. 1) Clasă socială dominantă, care stăpâneşte principalele mijloace de producţie, în societatea capitalistă. ♢ Marea ~ pătură a clasei burghezilor, care stăpâneşte întreprinderile industriale mari şi băncile. Mica ~ categorie socială intermediară între burghezie şi proletariat, formată din micii producători şi din comercianţi. 2) înv. (în societatea feudală) Populaţie de la oraşe; orăşenime. [Art. burghezia; G.-D. burgheziei; Sil. -zi-e] /<it. borghesia

BURGHEZÍE s. f. 1. (în feudalism) populaţia oraşelor; târgoveţii, orăşenii. 2. clasă socială dominantă în orânduirea capitalistă, proprietară a principalelor mijloace de producţie. o mica ~ = categorie socială intermediară reprezentând micii producători de mărfuri şi micii comercianţi de la oraşe şi sate. (<it. borghesia, după fr. bourgeoisie)

BURGHEZÍE s.f.

BURGHEZÍE s.f. 1. (În orânduirea feudală) Locuitorii de la oraşe; populaţia oraşelor, târgoveţi, orăşenime. 2. Clasă socială care, în orânduirea capitalistă, posedă mijloacele de producţie şi deţine puterea de stat. [Gen. -iei. / cf. fr. bourgeoisie, it. borghesia].