BURUIÁNĂ, buruieni, s.f. (Pop.) Nume generic pentru diverse plante erbacee necultivate. ♢ Buruiană de leac = plantă medicinală. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. şi: buruiene. – Var.: buruián s.n.] – Din bg., scr. burjan.

BURUIÁNĂ s. (BOT.) 1. bălărie, (pop.) dudău, (reg.) beldie, (înv.) bâlie, zizanie. 2. buruiana-surpăturii (Scleranthus annuus) = (reg.) boşoroagă, sincerică; buruiană-de-cinci-degete (Potentilla recta) = (reg.) găinuţă, gălbenuşă, scrântitoare; buruiană-porcească (Hipochoeris radicata) = (reg.) iarbă-porcească.

buruiánă s. f., g.-d. art. buruiénii; pl. buruiéni

BURU//IÁNĂ ~iéni f. 1) Orice plantă erbacee necultivată, care creşte pe terenuri cultivate şi dăunează culturilor agricole. 2) reg. Nume generic dat mai multor plante erbacee comestibile cultivate; verdeaţă. ♢ ~ de leac buruiană folosită în medicina populară şi în farmaceutică; plantă medicinală. [G.-D. buruienii; Sil. -ru-ia-] /<bulg. burjan

buruiana otravitoare

buruiánă (-iéne), s.f. – Bălărie, în general, plantă erbacee care creşte spontan. – Var. bur(ă)iană, bur(u)ian, bur(u)(i)eniţă, bur(u)(i)enuţă. Sl. burjanŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 34; Berneker 103); cf. bg. buren, sb. burjan, rus. burjan, mag. burján. Yrebuie semnalat că Berneker consideră cuvîntul „de origine obscură“ în cadrul limbii sb. – Der. buruienişte, s.f. (hăţiş); buruienos, adj. (năpădit de buruieni); îmburuiena, vb. (a năpădi buruienile un teren).

buruiana perena din familia gramineelor

buruiana perena din familia gramineelor