BUTNÁR, butnari, s.m. (Reg.) Dogar. – Din germ. Büttner.

BUTNÁR s. v. dogar.

butnár s. m., pl. butnári

BUTNÁR ~i m. reg. Meşter care face (sau repară) vase din doage (butoaie, căzi, putini etc.); dogar. /<germ. Büttner

butnár (-ri), s.m. – Dogar. Germ. Büttner (DAR; Gáldi, Dict., 191); cf. mag. bodnár, rus. bondarĭ, rut. bondar, pol. bednarz. Puţin probabilă der. sugerată de Pascu, I, 55, de la *butinar, deşi acesta de la un lat. *buttĭna (› putină). – Der. butnări, vb. (a face meseria de butnar); butnărie, s.f. (dogărie); butnărit, s.m. (meseria de dogar).