BÚTURĂ, buturi, s.f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri şi cu alte defecte, care se despică şi se prelucrează şi este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s.m.] – Cf. b u t u c.

BÚTURĂ s. v. buştean, butuc, buturugă, ciot, mişină, scorbură.

bútură s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi