BUTURÚGĂ, buturugi, s.f. Bucată noduroasă sau scorburoasă dintr-un trunchi de copac; butuc, butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buştean. – Cf. b u t u r ă şi t u m u r u g.

BUTURÚGĂ s. buştean, butuc, ciot, (pop.) bucium, teşitură, (reg.) boancă, buştihan, butură, ciomp, ciuteică, gros, (prin Ban. şi Transilv.) bălvan, (Mold.) ciotcă, (Olt.) ciumpan, (prin Mold.) lostopană, (Olt. şi Ban.) turugă, tutuc. (Pune o ~ pe foc.)

buturúgă s. f., g.-d. art. buturúgii; pl. buturúgi

BUTURÚ//GĂ ~gi f. 1) Partea de la pământ a unui trunchi (cu tot cu rădăcină), rămasă după ce s-a tăiat copacul. ♢ ~ga mică răstoarnă carul mare un lucru de mică importanţă poate (uneori) duce la transformări importante. 2) Bucată groasă de lemn de foc; buştean; butuc. 3) Bucată de lemn groasă şi noduroasă. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.