CANT, canturi, s.n. 1. Muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a copertei de carton care depăşeşte dimensiunile filelor unei cărţi legate, ale unui caiet sau ale unui registru. 3. Margine, muchie a suprafeţei de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.

CÂNT, cânturi, s.n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoţită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).

CÂNT s. 1. cântare, cântat, cântec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. v. canto. 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)

CANT s. (TEHN.) muchie. (~ al unei piese.)

cant s. n., pl. cánturi

cânt s. n., pl. cânturi

CÂNT ~uri n. 1) v. CÂNTEC. 2) Ciripit de păsări. 3) Diviziune a unui poem epic sau a unei epopei. /v. a cânta

CANT ~uri n. 1) Margine îngustă a unui obiect, a unei suprafeţe; muchie. ~ul cărţii. ~ul schiurilor. 2) Margine a reverului unei haine întărită cu un şiret. /<germ. Kante

CANT s. n. 1. margine, muchie. 2. parte a copertei care depăşeşte dimensiunile filelor unei cărţi legate, ale unui registru. (<germ. Kante)

CANT s.n. Margine, muchie, dungă. ♦ (Poligr.) Parte a copertei care depăşeşte dimensiunile filelor unei cărţi legate, ale unui registru etc. [Pl. -turi. / < germ. Kante].

cant, -ă, adj. (înv., pop.) uşor la minte, nerod, prost, zăpăcit.

cant (-turi), s.n. – 1. Margine, muchie. – 2. La legătura de carte, partea opusă cotorului. Germ. Kante (DAR).