cîrlíg (-ge), s.n. – 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Şperaclu, cheie. – 5. Croşetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o uşă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuţit de tăbăcar. – 12. Mlădiţă sau cercel de viţă de vie. – 13. Subtilitate în argumentaţie, maliţie. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creaţie expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicaţii sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.“ Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin“, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s.m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s.n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s.f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonţ, s.n. (Trans., cîrlig); cîrlionţ (var. (s)cîrlion(ţ), cîrlioanţă), s.m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionţa (var. încîrlionţa, (în)cîrlionţi), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionţ nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig“, kŭrljak „agrafă“, kŭrlug „toiag“ (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151).