CĂPRIÓR, căpriori, s.m. I. Animal rumegător sălbatic, mai mic decât cerbul, cu picioare subţiri şi agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre bârnele încrucişate care fac parte din scheletul acoperişului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formează suportul pe care se aşază scândurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.

CĂPRIÓR s. 1. (ZOOL.) (pop.) ţap. 2. (CONSTR.) (reg.) martac, (Transilv.) cafer, (Transilv., Ban. şi Bucov.) corn. (~ la o casă.) 3. capră. (~ este un suport de lemn.)

CĂPRIÓR s. v. falcă, maxilar.

căpriór s. m. (sil. -pri-), pl. căprióri

CĂPRIÓR ~i m. 1) Masculul căprioarei. 2) Fiecare dintre bârnele puse câte două şi împreunate la capătul de sus, care sprijină acoperişul unei construcţii. [Sil. că-pri-] /<lat. capriolus

căpriór (-ri), s.m. – 1. Animal rumegător sălbatic, mai mic decît cerbul. – 2. Cuşac, riglă. – 3. Suport, stativ. – Mr. numai căprioară, s.f. Lat. capreŏlus (Puşcariu 208; Candrea-Dens., 251; REW 1649; DAR); cf. alb. kaprual (Philippide, II, 636, it. capriuolo, prov., cat. cabriol, fr. chevreuil. Sensul 2 este şi romanic, cf. calabr. crapijolu, fr. chevron, sp. cabrio, toţi cu acelaşi sens. Der. căprioară, s.f. (femela căpriorului); căprioraş, s.m. (unul din cei patru pari care formează scheletul scrînciobului); căpriori, vb. (a fixa căpriorii la o construcţie); căprioreală, s.f. (acţiunea de a fixa căpriorii; sistem de căpriori sau ziduri de apărare).