CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (şi pe furiş) de undeva; a se căra, a o şterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ♢ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe şi îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ţi căruţa“), influenţată de a (se) căra.

CĂRĂBĂNÍ vb. v. căra, duce, fugi, purta, transporta.

cărăbăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cărăbănésc, imperf. 3 sg. cărăbăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cărăbăneáscă

A SE CĂRĂBĂN//Í mă ~ésc intranz. pop. A pleca de undeva (repede şi pe furiş); a se căra. /<turc. cek arabayi

A CĂRĂBĂN//Í ~ésc tranz. pop. A căra în cantităţi mari. /<turc. cek arabayi