CĂSĂTORÍE, căsătorii, s.f. Uniune legală, liber consimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soţi, viaţă conjugală; căsnicie. – Căsător (înv. „soţ“ < casă¹ + suf. -ător) + suf. -ie.

Căsătorie ≠ despărţire, divorţ, divorţat

CĂSĂTORÍE s. 1. (pop. şi fam.) căpătuială, căpă-tuire. (~ cuiva la ofiţerul stării civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partidă. (A făcut o ~ bună.) 4. unire, (pop.) însoţire, luare. (După ~ lor ...) 5. v. cununie. 6. v. în-surătoare. 7. v. măritiş. 8. v. căsnicie.

căsătoríe s. f., art. căsătoría, g.-d. art. căsătoríei; pl. căsătoríi, art. căsătoríile

CĂSĂTORÍ//E ~i f. 1) Convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat şi o femeie, care şi-au luat obligăţia să întemeieze o familie. A lua în ~. A da în ~. 2) Trai în comun al soţilor; căsnicie. [Art. căsătoria; G.-D. căsătoriei; Sil. -ri-e] /a (se) căsători + suf. ~ie

casatorie sacra, impreunare sacra