CĂSCÁT¹, căscaturi, s.n. Faptul de a căsca (2); căscătură (1), căscare. – V. căsca.

CĂSCÁT² -Ă, căscaţi, -te, adj. 1. Care stă cu gura deschisă, privind neatent; p. ext. nătăfleţ, bleg, neatent. ♢ Expr. A rămâne (sau a sta, a privi etc.) cu gura căscată = a fi mirat, buimăcit sau înşelat în aşteptările sale; a se ului. 2. (Despre ochi) Holbat, zgâit. 3. Care prezintă o deschizătură sau o crăpătură. – V. căsca.

CĂSCÁT s. 1. v. deschidere. 2. căscătură. (A tras un ~.)

CĂSCÁT adj. 1. v. deschis. 2. v. holbat. 3. v. între-deschis.

CĂSCÁT adj. v. absent, distrat, neatent.

căscát s. n., pl. căscáturi

CĂSCÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival 1) (despre persoane) Care este distrat; neatent. ♢ A rămâne (sau a privi) cu gura ~tă a privi sau a rămâne mirat, uluit de ceva. 2) Care prezintă o deschizătură sau o crăpătură. 3) (despre ochi) Care este larg deschis; holbat. /v. a (se) căsca