CĂSNICÍE, căsnicii, s.f. Trai în comun al soţilor, viaţă conjugală; căsătorie. – Casnic + suf. -ie.

CĂSNICÍE s. casă, căsătorie, menaj, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoţire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (O ~ fericită.)

căsnicíe s. f., art. căsnicía, g.-d. art. căsnicíei; pl. căsnicíi, art. căsnicíile

CĂSNICÍ//E ~i f. Trai în comun al soţilor; viaţă conjugală. [Art. căsnicia; G.-D. căsniciei; Sil. -ci-e] /casnic + suf. ~ie