cătúşe (-şe), s.f. – 1. Lanţuri cu care se leagă mîinile şi picioarele arestaţilor. – 2. Ancoră. – 3. Cursă, laţ. – 4. Capăt unde se fixează jugul. – 5. Traversă care leagă căpriorii unui acoperiş. – 6. Plantă erbacee (Bellota nigra). – Mr. cătuşe „pisică“. Lat. cattus „pisică“ (Puşcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *cat sau catá s-a pierdut, ca şi der. cătuşe „pisică“, (cu suf. -uş), menţionat într-un glosar din sec. XVIII şi în mai multe toponime (Dealul-Cătuşii, termen din Bărbăteşti, Argeş; Cătuşa, termen din Feleşti, Covurlui; Căteasca, Argeş). Der. cătuşa (var. cătuşi, incătuşa), vb. (a pune în lanţuri); cătuşar, s.m. (înv., temnicer); cătuşnică, s.f. (plantă erbacee, Nepeta cataria); descătuşa, vb. (a scoate cătuşele). Din rom. (accepţia 1) a trecut în rut. katuša „tortură“ (Miklosich, Wander., 20), pol. katusz(a) „tortură“.