CĂUTÁRE, căutări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) căuta. 2. Cercetare făcută cu scopul de a găsi ceva. 2. Îngrijire; p. restr. tratament sau îngrijire medicală. 3. (Înv.) Administrare a unui bun material. 4. (Înv.) Inspecţie, examinare. 5. Osteneală; năzuinţă. 6. Privire; căutătură. 7. Preţ bun, trecere. ♢ Expr. A avea căutare = (despre oameni) a se bucura de consideraţie; (despre mărfuri) a fi solicitat. [Pr.: că-u-. Var.: (pop.) cătáre s.f.] – V. căuta.

CĂUTÁRE s. 1. cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit, scotoceală, scotocire, scotocit. (Termină cu ~!) 2. cerere. (~ de marfă.) 3. preţ. (O marfă care are ~.) 4. afectare, artificialitate, emfază, grandilocvenţă, manierism, patos, preţiozitate, retorism. (~ în stilul cuiva.)

căutáre s. f. (sil. că-u-), g.-d. art. căutării; pl. căutări

CĂUT//ÁRE ~ări f. 1) v. A CĂUTA. 2) Cercetare a locului cu scopul de a găsi pe cineva sau ceva. 3) Îngrijire medicală. 4): A avea ~ a se bucura de consideraţie; a avea trecere. /v. a cauta