CÁLE, căi, s.f. I. 1. Fâşie de teren special amenajată pentru a înlesni circulaţia oamenilor, a vehiculelor şi a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobişnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieşi) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acţiune, a i se împotrivi. A ieşi (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, aşa şi aşa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo şi încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulaţiei vehiculelor prin rulare pe şine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi şi largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraş, făcând legătura cu o şosea importantă. 3. Element al unei construcţii pe care se deplasează un aparat sau o maşină. 4. Succesiune de linii şi centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localităţi. 5. Călătorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanţă, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcţie luată de o dezvoltare, de o acţiune, de o mişcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulţumită de hotărârea unui organ de jurisdicţie sesizează organul competent în vederea desfiinţării hotărârii şi rejudecării litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

CÁLE s. v. depărtare, distanţă, motiv, pretext, scuză, spaţiu.

CÁLE s. 1. drum, (înv. şi reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) şină, (Transilv., Bucov. şi Ban.) ştrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcţie, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-şchiopilor, calea-ţiganului, drumul-laptelui, paiele-ţiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.

cále s. f., g.-d. art. căii; pl. căi

CÁL//E căi f. 1) Fâşie de teren special amenajată pentru circulaţia oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieţii cursul vieţii. A-şi face ~ (sau drum) a) a-şi crea posibilităţi de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-şi ajungă ţinta. A-i ţine ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câştiga bunăvoinţa; b) a pândi trecerea cuiva. A pune ţara la ~ a discuta multe şi de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-şi pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulaţie într-un oraş. 3) Linie de comunicaţie. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respiraţia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei maşini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafaţă pe care rulează roţile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcţie de dezvoltare, de mişcare. ♢ Pe ~ administrativă prin organele de administraţie. Pe ~ ierarhică din instanţă în instanţă. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spaţiu; distanţă; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis

cále cále, s.f. (reg.) coş, horn; ogeac.

Cale necesară creşterii.

cále (-ăi), s.f. – 1. Stradă, drum, şosea. – 2. Parcurs şi durată a acesteia. – 3. Distanţă (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Puşcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Puşcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Puşcariu, Études de linguistique, 40; şi Dacor., VIII, 283; şi Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s.m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din Bucureşti şi în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a oraşului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc“ sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ţi drumul“.