CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s.m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S.m. Fiecare dintre dinţii lungi şi ascuţiţi, aşezaţi între dinţii incisivi şi premolari, foarte dezvoltaţi la animalele carnasiere. – Din fr. canin, canine, lat. caninus.

CANÍN adj., s. 1. adj. (ZOOL.) (rar) câinesc. (Rasa ~.) 2. s. (ANAT.) colţ.

canín (de câine) adj. m., pl. caníni; f. sg. canínă, pl. caníne

canín (dinte) s. m., pl. caníni

CANÍN¹ ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic câinilor; de câine. Rasă ~ă. /<lat. caninus, fr. canin

CANÍN² ~i m. Dinte ascuţit şi lung, aflat între dinţii incisivi şi măsele, foarte dezvoltat la animalele carnivore; dinte câinesc. /<lat. caninus, fr. canin

CANÍN, -Ă I. adj. de câine. II. s. m. dinte ascuţit şi lung, între incisivi şi premolari. (<fr. canin, /II/ canine, lat. caninus)

CANÍN, -Ă adj. 1. De câine, câinesc. 2. Dinte canin (şi s.m.) = dinte ascuţit şi lung, aşezat între dinţii incisivi şi măsele. [< fr. canin, cf. lat. caninus – de câine].