CÂRLÍG, cârlige, s.n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ♢ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat. care serveşte la scoaterea găleţii cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiţei, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peştele. 4. Încuietoare la o uşă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subţire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiţă sau cârcel de viţă de vie. – Cf. k ă r l i k.

CÂRLÍG s. v. furcă, pisc.

CÂRLÍG s. 1. (reg.) sclimpuş. (~ de rufe.) 2. v. andrea. 3. v. buhai.

cârlíg s. n., pl. cârlíge

CÂRLÍ//G ~ge n. 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care serveşte pentru a atârna, a prinde sau a agăţa un obiect. 2) Parte componentă a undiţei, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croşetă; igliţă. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la uşă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agaţă într-un belciug. 7) rar Porţiune dintr-o mlădiţă de viţă de vie care se răsădeşte în pământ; butaş. /<bulg. kărlik