CÁRNE, cărnuri, s.f. 1. Nume dat ţesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor împreună cu ţesuturile la care aderă. ♢ Carne de tun = masă de militari trimişi pe front spre a lupta şi care sunt expuşi măcelului, cu pierderi mari de vieţi omeneşti. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♢ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau uşor) la o rană. În carne şi oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-şi pune (sau a-şi băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrăşa. A creşte carnea pe cineva = a simţi o satisfacţie, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Bucată din ţesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuinţată ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feţei acesteia. 4. (Bot.) Pulpă la fructe. – Lat. caro, carnis.

CÁRNE s. 1. (Transilv.) hanţ. (~ de vită.) 2. (BOT.) pulpă. (~ a unui fruct.)

cárne s. f., g.-d. cărni, art. cărnii; (feluri de carne) pl. cărnuri

CÁRN//E cărnuri f. 1) Ţesut muscular la oameni şi animale. ♢ A tăia în ~ vie a acţiona drastic. În ~ şi oase în persoană; în realitate. ~ din ~ea cuiva descendent direct al cuiva. A prinde la ~ a se îngrăşa. ~ de tun militari trimişi special spre a fi masacraţi în război. 2) Produs alimentar constând din ţesutul muscular al animalelor sau al păsărilor. ~ de porc. 3) rar Parte moale a unui fruct sau a unei legume; miez; pulpă. [G.-D. cărnii] /<lat. caro, carnis

cárne (-ắrnuri), s.f. – 1. Ţesut muscular al corpului omenesc sau al animalelor. – 2. La fructe, pulpă. – Mr. cară, carne, megl. carni, istr. cǫrne. Lat. carnem (Puşcariu 295; Candrea-Dens., 266; REW 1706; DAR); cf. it. , sp., port. carne, prov., cat. carn, fr. chair. Cele două forme ale mr. se explică prin păstrarea nom. caro alături de acuz. carnem. – Der. cărnărie, s.f. (cantitate de carne); cărnicios, adj. (cărnos); cărniu, adj. (de culoarea cărnii); cărnui, vb. (a descărna); cărnos, adj. (care are multă carne); cf. mr. cărnos, cuvînt care poate fi der. cu suf. -os, sau reprezentant direct al lat. carnosus (Puşcariu 296; Candrea-Dens., 268; REW 1704; DAR), cf. prov., cat. carnos, sp., port. carnoso; cîrnosi (var. cărnosi), vb. (a descărna; a toca mărunt carnea; a îngrijora, a chinui), a cărui der. este neclară, şi care se datorează fără îndoială unei contaminări cu sb. krnjiti „a face bucăţele“. – Compară cîrneleagă, s.f. (marţea săptămînii antepenultime din dulcele Crăciunului; carnaval); mr. cărleagă, al cărui al doilea element este liga, de la ligāre (Puşcariu 376; cf. Candrea-Dens., 270; REW 5024; DAR), cu sensul de „interzicere“, propriu rom. a lega (cf. carnaval, de la carnem levare, sp. carnestolendas, vicent. carlassare) – Der. neol. carnaţie, s.f., din fr.; carnasier, carnivor, adj.; carnificare, s.f.; carnozitate, s.f.