CASCÁDĂ, cascade, s.f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ♢ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat şi prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau maşini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal eu cel de la ieşirea elementului anterior. – Din fr. cascade.

CASCÁDĂ s. (GEOGR.) cataractă, cădere de apă, (pop.) săritoare, şipot, urlătoare, (reg.) duruitoare, (prin Ban.) burău, (Transilv. şi Maram.) sărită, (prin Ban. şi Transilv.) săritură, (înv.) povornitoare.

cascádă s. f., g.-d. art. cascádei; pl. cascáde

CASCÁD//Ă ~e f. Cădere naturală de apă pe cursul unui fluviu, provocată de o ruptură în pantă; cataractă. ♢ ~ de râs râs zgomotos şi sacadat. [G.-D. cascadei] /<fr. cascade

CASCÁDĂ s.f. 1. Torent de apă care cade de la o mare înălţime; cataractă. ♢ Cascadă de râs = râs sacadat şi prelungit. 2. Montaj în cascadă = mod de legare a unor aparate, maşini sau circuite electrice astfel încât curentul de la intrare să fie egal cu cel de la ieşirea elementului anterior. [< fr. cascade, cf. it. cascata – cădere].