CÁSTĂ, caste, s.f. Fiecare dintre grupurile sociale închise şi strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea şi prin privilegiile membrilor lor, în care este împărţită societatea în India şi în alte ţări orientale; p. gener. grup social închis care îşi păstrează privilegiile şi interesele (egoiste). ♢ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

CÁSTĂ s. tagmă. (Alcătuiesc o ~.)

CÁSTĂ adj. fecioară, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tânără ~.)

cástă s. f., g.-d. art. cástei; pl. cáste

CÁST//Ă ~e f. 1) (în India şi în alte state orientale) Clasă socială delimitată prin origine, ocupaţii şi privilegii comune. 2) Grup social închis cu privilegii şi cu spirit exclusivist. /<fr. caste

CÁSTĂ s. f. 1. (la hinduşi, egipteni şi la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupaţii, privilegii, cult religios etc. ♢ (p. ext.) grup social închis care îşi apără cu stricteţe privilegiile; clan, clică. 2. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleaşi funcţii. (<fr. caste, port. casta)

CÁSTĂ s.f. Fiecare dintre clasele sociale închise şi strict delimitate prin originea comună, prin privilegiile membrilor lor etc., în care era împărţită societatea din India şi din alte ţări orientale; (p. ext.) grup social închis care îşi apăra izolarea şi privilegiile sale egoiste. ♢ Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasă pură].