CEATLẮU, ceatlaie, s.n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsuceşte funia sau lanţul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruţei spre a înhăma încă un cal. ♦ Băţ gros; bâtă, ciomag. [Var.: cetlắu s.n.] – Din magh. csatló.

CEATLĂU s. v. apărătoare, bâtă, ciomag, coardă, măciucă.

CEATLĂU s. v. cruce.

ceatlău s. n. (sil. -tlău), art. ceatlăul; pl. ceatláie/ceatlăie

CEATLẮ//U ~ie n. pop. 1) Băţ gros; ciomag; bâtă. 2) Lovitură dată cu un astfel de băţ. 3) Bucată de lemn cu care se strânge prin răsucire legătoarea unei sarcini (de lemne, de paie etc.). 4) Bară de lemn, prinsă de inima căruţei, la care se înhamă încă un cal. [Sil. cea-tlău] /<ung. csatló

ceatlắu, ceatláie, s.m. (reg.) 1. (înv.) instrument de tortură circular, care se punea pe cap. 2. bucată de lemn, băţ cu care se răsuceşte funia sau lanţul trecut peste o sarcină de fân sau lemne. 3. prăjină adăugată la inima căruţei, spre a înhăma încă un cal. 4. bucată de lemn sau cârpă cu care se înnădeşte ceva; înnăditură. 5. apărătoarea saniei; gănjul cu care se leagă de sanie proţapul sau tânjala. 6. şervet pus în jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele coşului în partea dinainte, sus, pe care se poate şedea. 8. băţ gros, bâtă, ciomag. 9. lemn gros, stâlp.

ceatlắu (-uri), s.n. – 1. Băţ cu care se fixează legăturile. – 2. Cric de maşină. – 3. Prăjină legată la greabănul cailor, pentru a permite atelajului a trei cai. – 4. Cerc, instrument de tortură. – 5. Bîtă, ciomag. – Var. cetlău. Mag. csatló (Cihac, II, 480; Mîndrescu, Elementele ungureşti, 148; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. čatlov. – Der. cetlui, vb. (a fixa cu un ceatlău; a omorî prin gîtuire; a tortura; a bate, a ciomăgi), din mag. csatolni.