CEAÚN, ceaune, s.n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conţinutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. şi: ceaunuri - Din lat. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

CEAÚN s. (pop.) tuci. (Un ~ de mămăligă.)

ceaún s. n., pl. ceaúne

CEAÚN ~e n. 1) Vas (din fontă) în formă emisferică, prevăzut cu două torţi, în care se pregătesc bucate. ~ pentru mămăligă. 2) Conţinut al unui asemenea vas. Un ~ de sarmale. ♢ Negru ca ~ul (sau negru ca fundul ~ului) expresie folosită pentru a reda nuanţa cea mai închisă de negru. [Sil. cea-un] /<tăt. ţa(h)un

ceaún (-ne), – s.n. 1. Căldare de fier, oală mare. – 2. Nivel, instrument de zidar. Tăt. čahun „ceaun“ (Gaster, ZRPh., V, 169; Şeineanu, II, 125; Weigand, Jb., XVI, 222; DAR); cf. tc. çuyen „fontă, tuci“, rut. ča(v)un „ceaun“. – Der. ce(a)unar, s.m. (cioban care se îngrijeşte de fiertul laptelui). – Din. rom. provine mag. szaun, la ungurii din Mold. (Treml, Magyar Nyelvőr, XXVII, 173).