CENÚŞĂ s.f. 1. Reziduu solid format din substanţe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ♢ Expr. A (se) preface în cenuşă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenuşă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva şi cenuşa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenuşa (sau spuza) pe turta sa = a-şi apăra cauza proprie. A-şi pune cenuşă în cap = a se pocăi, a-şi recunoaşte vina sau greşeala. ♦ Rămăşiţele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenuşă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupţie. – Lat. *cinusia (< cinis).

CENÚŞĂ s. (înv. şi reg.) scrum. (A ars şi n-a rămas decât ~.)

cenúşă s. f., art. cenúşa, g.-d. art. cenúşii, pl. cenúşi

CENÚŞ//Ă f. Masă pulverulentă reziduală, rezultată din arderea completă a unui corp (organic). ♢ ~ vulcanică pulbere fină aruncată de un vulcan în erupţie. A preface în scrum şi ~ a distruge complet (prin ardere). A nu avea nici ~ în vatră a fi foarte sărac. A-i lua cuiva şi ~a din vatră a-i lua tot ce are. A-şi pune ~ pe (sau în) cap a-şi recunoaşte vina. [G.-D. cenuşii] /<lat. cinusia