CERCÉL, cercei, s.m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.

CERCÉL s. 1. (pop.) toartă, (prin Transilv.) bum-buţ, (Transilv.) cârcel, (înv.) şarjă. 2. (TEHN.) scoabă, (reg.) ghermec. (~ la căruţă.)

cercél s. m., pl. cercéi

CERCÉ//L ~i m. mai ales la pl. 1) Obiect de podoabă pentru femei, care se poartă prins de ureche. ♢ ~ii-doamnei arbust ornamental cu lăstari arcuiţi, frunze compuse şi cu flori grupate în raceme. 2) Excrescenţă cărnoasă ce atârnă la gâtul unor animale (oi, capre, porci etc.). /<lat. circellus

cercél (-éi), s.m. – 1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau brăţară de metal. – Mr. ţirţel’u. Lat. cĭrcĕllus (Puşcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho. – Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreţi, a bucla); cercelar, s.m. (marchitan); cercelărie, s.f. (comerţ ambulant cu mărunţişuri); cercelat, adj. (încreţit, ondulat; împodobit cu cercei); cerceluş, s.m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö „cercel“ (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša „fucsie“ (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s.m. (ciorchine, căpăţînă), folosit în Trans. şi Bucov.